-->

17 Articol(e)

pe pagină

17 Articol(e)

pe pagină

Clarette: pășește pe podiumul eleganței

Fashion fără cusur

O linie a piciorului accentuată? O ținută bine pusă în valoare? Un look prin care cucerești fără efort? Un singur răspuns la toate aceste căutări: încălțămintea Clarette. Pantoful Clarette combină linii atemporale și accente trendy, stârnind reverii fashion și tentații irezistibile pentru doamnele și domnișoarele care au o singură exigență: stil dincolo de orice reproș.


Redefinește eleganța din 2001

Flerul pentru design completează ceea ce creatorii Clarette cunosc și valorifică cel mai bine: slăbiciunea doamnelor pentru lookul impecabil și dragostea eternă pentru pantofi. Texturile fine catifelate, tușele glossy, accentele metalice, decupajele incitante și, mai ales, tocurile îndrăznețe: instrumentarul prin care fabulosul pantof Clarette pune stăpânire pe fantezia doamnelor. Cu care dirijează capriciul. Cu care determină decizia de stil.


Eleganța conceptelor Clarette transpare și din paletele folosite: combinații nude-neutre pentru versatilitate, sau îndrăznețe mixturi asertive care înviorează orice ținută. Vârfurile delicate, baretele fine, aplicele cochete sau cusăturile tonale inspirate completează rețeta. Este încălțămintea cu care strălucești la ocazii speciale sau la cocktail. Dar și cea care te inspiră să alcătuiești ținute smart pentru birou sau pentru întâlniri casual.


Adidas Performance: brandul cu care faci istorie pe teren

În lumea sportului din 1949

O legendă, un reper, un brand care a scris, prin implicarea în campionate și susținerea atleților, istoria sportului. Din anii 1950 până în prezent, Adidas Performance a rămas fidel crezului său memorabil, validând sloganul cu care a provocat piața: impossible is nothing. A dovedit că prin persistență și implicare pot fi realizate cele mai ambițioase obiective.


Unul dintre cei mai aclamați parteneri FIFA, Adidas Performance nu este aplaudat doar în arena fotbalistică. Cu el se câștigă victorii și pe terenul de baschet, și pe pista de alegare. Și la fileu, și în piscină. Oricare ar fi categoria de performanță, Adidas Performance oferă, din umbră, susținere prin echipamentele de calitate pe care le produce de mai bine de jumătate de secol.


Brandul care a revoluționat echipamentul sport

Adidas Performance a învins imposibilul prin cercetare și testare. Prin inovare și lansarea unor concepte care au revoluționat noțiunea de echipament sport. Gheata de fotbal sau pantoful de alergare super lightweight, textilele respirabile și construite anatomic, accesorii inteligente de deosebită funcționalitate: sunt cuceririle care formează moștenirea pe care Adidas Performance a lăsat-o lumii sportului mondial.


Montar: rendez-vous între modă și funcționalitate

Echitația nu este una dintre cele mai comune pasiuni. Însă orice fashionistă cochetează cu liniile de inspirație western. Fie pentru a stiliza ținutele casual, fie pentru a aduce o tușă de nonșalanță outfiturilor smart. Montar lansează pe piață concepte versatile care te tentează. Pentru că sunt trendy. Pentru că sunt, mai înainte de toate, funcționale.


Cizmele Wellington pe care le iubești

Încălțămintea Montar îți completează echipamentul de călărie, dar este ușor de adaptat și la ținutele casual. Controversatele cizme de cauciuc nu mai sunt apanajul muncilor agricole. Au ieșit în stradă, flatând de minune outfiturile compuse din piese fluide, vaporoase, sau completând mixuri inspirate cu pantaloni scurți sau mulați și jachete sau paltoane în linii clasice.


Sunt încălțările cu care îți place să faci paradă pentru că șochează, pentru că provoacă convenționalul. Sunt cizmele și ghetele care dau expresie gustului tău pentru ținute eterogene și pentru varietate. Pe scurt, piesele care te aduc în centrul atenției pentru că lasă, întotdeauna, un semn de întrebare care se insinuează în mintea admiratorilor.


You can find Shopila.ro at GLAMI.ro
Post your comment

Shopila.ro