-->

21 Articol(e)

pe pagină

21 Articol(e)

pe pagină

Sport între performanță și stil vestimentar cu Puma

Cunoscută pentru rivalitatea cu Adidas, Puma se află într-o competiție acerbă cu giganții producători din industria echipamentelor sport. Efervescentele fricțiuni cu brandul congener au apărut în contextul unei lupte crâncene pentru dominarea pieței. De la jumătatea secolului trecut până în prezent, artileria pe care a mobilizat-o brandul german a constat în principiile sale respectate fără abatere: cercetare, testare și inovare tehnologică.


Tehnologie și stil de învingător

Printre legendarele cuceriri tehnologice ale mărcii Puma se numără două modele de ghete de fotbal care au revoluționat conceptul: Puma King și Puma V1. Realizările i-au adus o galerie impresionantă de sportivi din aproape toate categoriile de performanță: de la fotbaliști la alegători, toți apreciază designul lightweight, respirabilitatea, construcția inteligentă și confortabilă, calitatea finisajelor. Însă Puma nu s-a mulțumit cu astfel de cuceriri.


Este aclamată nu doar pe teren și pistă, ci și pe stradă. Garderoba fiecărei persoane obișnuite care iubește stilul sport casual, sau care doar cochetează cu lejeritatea liniilor de inspirație sport, este cu adevărat mai bogată: hainele, accesoriile și încălțămintea Puma descriu un stil, o imagine. În cele din urmă, o identitate și un orizont de aspirații compus din valorile celor care câștigă întotdeauna: originalitate și calitate.


Bit Bontimes: orizont de stil și calitate pe piața românească

Stil și funcționalitate pentru ținutele de fiecare zi

Urban casual cu accente sport și outdoor: încălțămintea de fiecare zi pe care o iubești pentru că îți oferă confort. Pentru că e practică. Pentru că e produsă la cele mai înalte standarde de calitate. Bit Bontimes concepe modele care excelează prin robustețe sau, dimpotrivă, prin discrete tușe smart, ținând capul de afiș al casualului național încă din 1993.


Încălțămintea Bit Bontimes redefinește orizontul opțiunilor rutiniere: sunt designuri care corespund exigențelor de funcționalitate și de stil, flatând ținutele cele mai diverse. Versatilitatea conceptelor propuse consumatorului român de orice vârstă este dublată de ambiția brandului de a nu se abate de la calitate.


Tradiție și garanție a calității

Păstrată fără excepție de mai bine de două decenii, filosofia calității este cea care a adus mărcii românești atât popularitate pe piața internă, cât și deschidere la nivel european. Lucrătura este durabilă, materialele sunt alese cu atenție, finisajele sunt impecabile. Bit Bontimes este, în cele din urmă, o garanție a durabilității.


Sunt beneficii de care consumatorul se poate convinge de fiecare dată când încearcă un model nou: în fiecare gheată, în fiecare pantof regăsește confirmarea că Bit Bontimes onorează eticheta made in Romania, transformând-o într-o referință a calității.


Montar: rendez-vous între modă și funcționalitate

Echitația nu este una dintre cele mai comune pasiuni. Însă orice fashionistă cochetează cu liniile de inspirație western. Fie pentru a stiliza ținutele casual, fie pentru a aduce o tușă de nonșalanță outfiturilor smart. Montar lansează pe piață concepte versatile care te tentează. Pentru că sunt trendy. Pentru că sunt, mai înainte de toate, funcționale.


Cizmele Wellington pe care le iubești

Încălțămintea Montar îți completează echipamentul de călărie, dar este ușor de adaptat și la ținutele casual. Controversatele cizme de cauciuc nu mai sunt apanajul muncilor agricole. Au ieșit în stradă, flatând de minune outfiturile compuse din piese fluide, vaporoase, sau completând mixuri inspirate cu pantaloni scurți sau mulați și jachete sau paltoane în linii clasice.


Sunt încălțările cu care îți place să faci paradă pentru că șochează, pentru că provoacă convenționalul. Sunt cizmele și ghetele care dau expresie gustului tău pentru ținute eterogene și pentru varietate. Pe scurt, piesele care te aduc în centrul atenției pentru că lasă, întotdeauna, un semn de întrebare care se insinuează în mintea admiratorilor.


You can find Shopila.ro at GLAMI.ro
Post your comment

Shopila.ro