Tocul arhitectural, fantezie la picioarele tale

Tocul arhitectural nu poate fi definit, asemeni altor stiluri de toc, pe criteriile înălțimii și supleței. E un toc cu totul altfel. Împrumută diverse caracteristici de la celelalte tocuri, distanțându-se, totodată, de ele, pentru a obține un artificiu fashion cu totul ieșit din obișnuit. Tocul arhitectural este pariul pe care vrei să îl faci dacă intenționezi să faci din outfitul ales un exercițiu de ieșire din convenție.

Tocul arhitectural Tocul arhitectural

Este un îndrăgit al designerilor și o inspirație pentru fashionistele care nu cruță nici un efort pentru a ieși în evidență. Tocul arhitectural reprezintă mai curând o expresie artistică decât un produs funcțional. Infuzează poza ta vestimentară cu o doză excepțională de fantezie și întrece orice măsură a discreției.

Cum recunoști tocul arhitectural

Pantofi cu detaliu peep toe și toc arhitectural derivat din toc ortopedic Pantofi cu detaliu peep toe și toc arhitectural derivat din toc ortopedic

Dacă nu poate fi clasificat după înălțime sau suplețe, cum recunoști, atunci, tocul arhitectural? La limită, tocul arhitectural reprezintă variații pe tema tuturor celorlalte stiluri de toc. Curburile, angulațiile, înălțimea, grosimea, decupajele – toate sunt reinterpretate în cheia unei exagerări care reinventează, de fapt, tocurile rutiniere.

În afară de alterațiile de structură, tocul arhitectural excelează și prin detaliile decorative. De regulă, simțul moderației este cu totul lăsat în urmă. Asta nu înseamnă că nu există tocuri arhitecturale minimaliste, însă în acest caz fantezia designerului lucrează pe structura tocului, și deloc pe ornamentație.

Când și cu ce porți toc arhitectural

Tocul arhitectural nu vine cu „manual de utilizare”. Nu ai nevoie de o ocazie anume sau de o țintă specifică pentru a încălța pantof cu toc arhitectural. Cu alte cuvinte, îl poți purta oricând, la orice outfit.

Pantofi cu ankle strap, platformă și toc arhitectural derivat din stiletto Pantofi cu ankle strap, platformă și toc arhitectural derivat din stiletto

Dar asta nu înseamnă că ai de-a face cu un toc versatil. Înainte de a accesoriza o ținută, tocul arhitectural accesorizează un caracter. Poartă un mesaj. Exprimă o preferință. A opta pentru toc arhitectural înseamnă, de la bun început, a te rupe de convenție. A sfida codurile vestimentare. A-ți construi un stil, numai al tău, pentru a ieși din anonimat.

Și, dacă tot e vorba de un toc cu care faci spectacol vestimentar, nu îl pune în umbră! Poartă cu piese care fixează centrul de atenție pe picioare sau cu articole care preiau din detaliile tocului, pentru a realiza o ținută coerentă.

Chiar și în variante de stil minimalist, și chiar și integrat în ținute sobre, tocul arhitectural este un artificiu care decorează. Îți optimizează estetic alura. Este un toc cu care ai de câștigat doar dacă ți-l asumi.

You can find Shopila.ro at GLAMI.ro
Post your comment

Shopila.ro