Outdoor

  • Cum îți alegi ochelarii de soare în funcție de culoarea lentilei

    Culoarea lentilei are un cuvânt greu de spus atunci când alegem ochelarii de soare. Desigur, decidem pe considerente estetice, în funcție de trend, în funcție de capricii. Dar nu e niciodată irelevantă. Doar atât? Pe lângă faptul că o anumită nuanță ne avantajează ca look, culoarea lentilei trebuie judecată și în latura funcționalității sale!

    Culoarea lentilei: cum o alegi? Culoarea lentilei: cum o alegi?

    În principiu, culoarea lentilei optimizează performanța optică. În anumite activități se poate să ai nevoie de fidelitate cromatică. În altele, de un nivel crescut de contrast cromatic. Trebuie să știi ce ochelari te servesc cel mai bine pentru a evita accidentele și pentru a obține satisfacția pe care mizezi.

    Dar mai întâi, să lămurim…

    Câtă protecție oferă lentilele închise la culoare?

    Ochelari de soare cu lentilă verde Ochelari de soare cu lentilă verde

    Oferă protecție suplimentară lentila mai închisă la culoare? În adevăr, protecția pe care ar trebui să o ofere ochelarii de soare este livrată de filtrele pe care ar trebui să le încorporeze lentila. Culoarea lentilei nu are nimic de-a face cu protecția solară.

    Mitul, însă, rezistă. Și e cu atât mai periculos cu cât, în cazul în care ochelarii sunt implementați cu filtre UV sau de reglare a transmitanței luminii, iar culoarea lentilei este închisă, forțează pupila să se deschidă mai mult. Prin urmare, este mult mai receptivă la și mai afectată de radiațiile UV.

    Află mai multe despre importanța filtrelor lentilei!

    Sănătatea ochiului este pusă în balanță. Dacă prezinți risc crescut de cataractă sau de cancer, evită pe cât posibil să alegi ochelari de soare fără filtre. Cu atât mai mult cu cât culoarea lentilei este mai închisă.

    Policromie pentru performanțe optice specifice

    Stand cu ochelari de soare Stand cu ochelari de soare

    În activități precum șofatul, fidelitatea cromatică este crucială. Alege, așadar, ochelarii care potențează acuitatea vizuală. Culoarea lentilei ar trebui să fie în acest caz gri sau verde. Sau nuanțe derivate ale acestora. Pe lângă lipsa distorsiunii cromatice, te bucuri de avantajul unei instaurări întârziate a oboselii.

    Pasionat de trasul cu arcul? Sau de vânătoare? În acest caz știi cât de important este să îți localizezi ținta. Ai nevoie, așadar, de contrast cromatic și de percepție vizuală în adâncime. La fel ca în activități precum pilotarea avioanelor. Alege ochelarii cu lentila galbenă sau portocalie. În acest caz, culoarea lentilei distorsionează cromatic, însă potențează contrastul.

    Dacă vrei să beneficiezi de ambele avantaje (fidelitate cromatică și contrast), poți încerca ochelarii cu lentile maro sau turcoaz. Veridicitatea culorii nu este alterată semnificativ, și te bucuri și de acuitate vizuală în adâncime. Maroul tinde să fie mult mai popular, cel puțin în cadrele urbane, datorită versatilității pronunțate comparativ cu turcoazul.

    Lentilele mov, roșii, albastre sau în alte nuanțe sunt alese exclusiv din rațiuni fashion sau estetice. Funcționalitatea lor este cel mult una neutră. Exceptând lentila roșie, pe care o poți alege pentru o oarecare fidelitate cromatică.

    Culoarea lentilei în degrade

    Degradeul cromatic nu e doar trendy în zilele noastre, ci are și o deosebită funcționalitate. Culoarea lentilei prezintă un ușor gradient între partea superioară și bază. Astfel, de reglă, nuanța este mai închisă în sus, și mai deschisă spre bază.

    Ochelari de soare cu lentilă în degrade Ochelari de soare cu lentilă în degrade

    Lentila în degrade este mai potentă din punctul de vedere al sugestibilității estetice comparativ cu lentila uniformă. Funcțional vorbind, ochelarii cu lentilă în degrade reprezintă accesoriul pe care vrei să îl alegi dacă schimbi frecvent mediul de lucru sau de agrement. Îi poți folosi la fel de bine în medii luminoase sau mai puțin luminoase.

    Culoarea lentilei în degrade este o opțiune cotidiană pentru șoferi și piloți. Dispunerea nuanțelor pe lentilă corespunde spațializării cabinei și panoului de control. Astfel, șoferul și pilotul se adaptează în timp real atât condițiilor de luminozitate externe, cât și mediului intern în care operează.

    Lentila în degrade este, așadar, o opțiune fashion și funcțională reală. Ia în considerare și posibilitatea de a achiziționa ochelari cu degrade dublu, în cazul cărora nuanța mai deschisă este izolată la mijlocul lentilei, fiind flancată de tonuri închise sus și la bază.

    Lentila heliomată

    Ochelarii cu lentile fotocromatice (sau heliomate) sunt deosebiți de versatili. Sunt îndrăgiți de persoanele care preferă să nu schimbe perechea de ochelari odată cu modificarea condițiilor de luminozitate sau cu schimbarea mediului de activitate.

    Ochelarii fotocromatici se adaptează. Astfel, culoarea lentilei devine mai închisă odată cu creșterea nivelului de luminozitate, și mai deschisă atunci când aceasta scade. Unul dintre neajunsurile cele mai mari ale lentilei heliomate este că adaptarea la lumină nu se face în timp real, ci cu o întârziere de câteva minute.

    Reține următorul lucru: componentele reactive din structura lentilei heliomate variază în funcție de nivelul de ultraviolete, nu în funcție de radiația vizibilă. Ia în calcul și faptul că aceste componente (de regulă, haloid de argint) sunt termosensibile.

    Poți înțelege, astfel, de ce, la temperaturi ridicate, culoarea lentilei nu devine suficient de închisă, și de ce la temperaturi joase, rămâne prea închisă, chiar dacă luminozitatea nu variază.

    În plus, dacă șofezi regulat, dă atenție acestui aspect: în cazul în care parbrizul este tratat UV (blocând pătrunderea radiației ultraviolete), iar tu porți ochelari fotocromatici, culoarea lentilei nu va funcționa așa cum ar trebui. Ochelarii heliomați devin un accesoriu inutil (dacă nu de-a dreptul periculos!!!).

    Ochelari shield semi-rimless Ochelari shield semi-rimless

    Lentila oglindă

    Stratul de oglindă se obține prin aplicarea a diverse materiale metalice și dielectrice. Funcțional, avantajul este plusul de acuitate vizuală: în medii foarte luminoase, radiația vizibilă este blocată cu până la 60%. Performanța este apreciată în sporturile de zăpadă. Înțelegem, deci, de ce ochelarii de schi sau folosiți în alte sporturi de zăpadă au peliculă de oglindă.

    De reținut și dezavantajul lentilei oglindă: nu sunt foarte performanți în ceea ce privește protecția UV.

    De asemenea, nu confunda între culoarea lentilei și culoarea stratului de oglindă! În vreme ce culoarea lentilei este cea care oferă funcționalitate (fidelitate cromatică sau contrast), culoarea oglinzii este pur estetică!

    În afară de ochelarii de schi sau snowboard – de regulă construiți în stil wraparound sau shade – lentila oglindă se regăsește în concepte urbane: ochelari în stil aviator sau teashades ori chiar wayfarer.

  • Mersul sportiv: 7 stiluri de locomoție

    Mersul sportiv (sau recreațional) este o variație a principalei modalități locomotorii a omului. Are o funcționalitate și o finalitate distincte de mersul practic, precum și de mersul turistic sau recuperator. Fiecare vine cu avantaje specifice care îți pot influența atât performanța sportivă, cât și starea de bine generală.

    Mersul sportiv în aer liber Mersul sportiv în aer liber

    Deși alergatul, ca formă de locomoție la fel de bazală ca mersul, se bucură de un mai mare prestigiu la nivel de performanță, mersul sportiv înregistrează popularitate crescândă. Iată principalele stiluri de mers sportiv, precum și beneficiile pe care acesta ți le livrează dacă practici cu regularitate.

    1. Hiking / trekking

    Grup de hikeri Grup de hikeri

    Hiking-ul (sau drumeția) este o formă de activitate outdoor care presupune deplasarea pe distanțe relativ mari în scopul explorării unor zone non-urbane. Trekking-ul (cunoscut și ca backpacking) face referire la necesitatea de a căra în spate, în rucsac de regulă, toate cele necesare drumeției. Pentru ușurarea efortului, persoana angajată în trekking poate recurge la accesorii (bețele de trekking).

    Abilitățile pe care le dezvoltă drumeția sunt cele pe care, în genere, le construiește activitatea în aer liber. Anduranța, capacitatea de a calcula și gestiona proviziile de hrană și apă, abilitățile de orientare, de adaptare la mediu, agilitatea, capacitatea de a improviza, spiritul de observație, spiritul de echipă: sunt calități pe care mersul sportiv în această variantă le dezvoltă cu asupra de măsură.

    Calități care, în cadrul urban cotidian, prinși fiind în rutina de fiecare zi, ar rămâne cu totul incipiente. Fără îndoială, mersul sportiv în aer liber, în natură, vine cu beneficii a căror valoare mulți dintre noi trebuie să re-învețe să o recunoască!

    2. Mersul nordic

    Grup de persoane în mers nordic Grup de persoane în mers nordic

    Mersul nordic a fost inventat la sfârșitul anilor 1970. Nu e de mirare că la noi abia începe să fie popularizat! În zonele turistice puternic dezvoltate, care își valorifică patrimoniul outdoor, mersul nordic constituie, însă, o activitate de agrement din ce în ce mai căutată.

    Mersul nordic combină elemente specifice schiatului cu cele specifice hiking-ului, reprezentând, prin această alăturare inedită, o categorie aparte de performanță. Și în această varianță, mersul sportiv vine cu beneficii specifice.

    Datorită accesoriilor specifice, anume, bețele de mers, greutatea corpului nu mai este preluată exclusiv de segmentele anatomice inferioare. Sunt la fel de solicitate și, prin urmare, tonificate, abdomenul, brațele și spatele.

    În plus, mersul nordic a dovedit un consum de energie cu aproape 50% mai mare decât e cazul cu alte forme de mers. Nu sună bine dacă, pe lângă celelalte beneficii pe care ți le oferă mersul sportiv, vrei să pierzi și în greutate și să îți tonifici echilibrat corpul?

    De notat că bețele folosite în mersul nordic au design lightweight (fiind confecționate din materiale ușoare și rezistente), sunt optimizate cu mecanisme de reglare și adaptare la specificul suprafeței, și absorb șocurile de impact.

    3. Race walking / power walking

    Power walking-ul, cunoscut și sub denumirea de fitwalking, se află la limita dintre mers și alergat. Însă, la nivel biomecanic este demonstrat că power walking-ul constituie în realitate o formă de mers, și mai puțin una de alergat.

    Astfel, dacă în alergare există un moment al cursei picioarelor în care ambele membre inferioare sunt desprinse de la sol, în power walking regula de bază este ca în orice moment al cursei unul dintre membre să aibă contact cu solul. Persoanele care practică mersul sportiv în această variantă pot ajunge la viteze de 7-9 kilometri pe oră.

    Power walking-ul este practicat ca formă de agrement de către persoanele cu un stil de viață activ. La nivel profesionist, unde caracterul competitiv este mult mai pronunțat, mersul sportiv este numit race walking. Participanții care încalcă regula de bază pot fi descalificați.

    Se cunosc cazuri în care, tocmai datorită diferenței aproape insesizabile dintre alergat și mersul sportiv, au fost declarați câștigări atleți care, în fapt, executau cursa specifică alergării, în loc de cea caracteristică mersului.

    Beneficiile oferite de power walking sunt similare celor oferite de alergare: tonifiere, slăbire, consolidarea sistemului cardio-vascular și a oaselor, etc. Ai, în plus, confortul unei curse mai lente, pe care nu o resimți cu aceeași intensitate ca efort și oboseală.

    4. Mersul în picioarele goale

    Mersul în picioarele goale Mersul în picioarele goale

    Mersul sportiv sau de agrement include și această variantă. Există o întreagă discuție relativ la plusurile enorme reclamate de mersul desculț comparativ cu mersul sau alergatul convenționale, anume, cu încălțăminte.

    Mersul în picioarele goale este, ocazional, integrat în experiența cotidiană: acasă, la plajă, la iarbă verde. Însă e puțin probabil să devină în viitorul apropiat norma urbană. Există, însă, atleți care preferă să se antreneze desculți sau cu pantofi minimaliști (exemplu, Vibram FiveFingers) motivând tocmai beneficiile pe care mersul sportiv în picioarele goale le oferă.

    Vorbind de beneficii, mersul în picioarele goale este considerat în genere mult mai sănătos decât mersul convențional. Așadar, persoanele care fac din mersul desculț o obișnuință sunt mai puțin pasibile de a dezvolta monturi sau articulații inflamate, platfus, bășici sau bătături.

    De asemenea, întrucât biomecanica e ușor diferită (piciorul aterizează pe vârf sau pe arcadă, iar nu pe călcâi, așa cum e cazul cu piciorul încălțat), picioarele sunt mai ușor antrenate, devenind mai rezistente, mai flexibile, mai agile.

    Sunt, fără îndoială, beneficii considerabile. Și atât de valoroase, încât cei mai mulți practicanți trec cu vederea peste eventualele riscuri. Aici trebuie citate riscul de tendinită ahiliană sau fasciită plantară la trecerea de la stilul încălțat la cel desculț, precum și pericolul tăieturilor, înțepăturilor, degerăturile, infectarea cu paraziți.

    5. Scrambling-ul

    Scrambling-ul (în română, termenul cățărat redă aproximativ sensul termenului din engleză) este o tehnică folosită de alpiniști. De regulă, mersul sportiv antrenează, într-o oarecare măsură, și brațele: membrele superioare sunt folosite pentru echilibru și aerodinamicitate.

    În scrambling, însă, mâinile sunt folosite pentru a apuca, pentru a prinde. Asigură, la fel ca picioarele, contactul și priza la suprafață. Brațele sunt folosite, așadar, direct în locomoție.

    6. Mersul în mâini

    Mersul sportiv nu poate îmbrăca o formă mai puțin spectaculoasă decât mersul în mâini. În acest caz, locomoția nu mai este asigurată de picioare, ci de membrele superioare. Iar stabilirea echilibrului se face, dimpotrivă, cu membrele inferioare.

    Mersul în mâini Mersul în mâini

    Fără a constitui o categorie de performanță sportivă, și nici pe departe o formă de locomoție rutinieră, mersul în mâini este folosit în antrenamente de către sportivii care vor să consolideze anumite grupe musculare sau să dezvolte varii abilități.

    7. Mersul cu spatele

    La fel ca mersul în mâini, mersul cu spatele este folosit în antrenamente, având, însă, și valențe recuperatorii. Se poate practica și pe banda de mers / de alergare, la o discretă înclinație pentru a eficientiza efortul.

    Astfel, mersul cu spatele este valoros în recuperarea pacienților care au suferit intervenții la genunchi. Mersul sportiv cu spatele este recomandat atleților cu care prezintă diverse afecțiuni sau forme de disconfort: întinderi în zona șoldului, inghinală, lombară; fracturi tibiale, rupturi de tendon, entorse ale gleznei.

    De asemenea, este o tehnică amplu utilizată în cross-training. În plus, esențială în antrenamentele sportivilor care, datorită specificului performanței practicate, trebuie să fie capabili să schimbe frecvent direcția de evoluție (fotbal, handbal, rugby, etc.).

    Mersul cu spatele pune mult mai puțină presiune pe genunchi, de unde și valențele sale terapeutice. În plus, se pare că mersul sportiv cu spatele presupune un consum de energie crescut. Aceasta înseamnă că, la un același ritm într-un același interval, efortul depus este mai mare: cu siguranță un plus pentru cei care vor să slăbească!

  • Cum îți alegi echipamentul sport și outdoor?

    Tu cum îți alegi echipamentul sport și outdoor? Probabil iei în considerare locul în care te desfășori, condițiile de vreme. Specificul activității are, de asemenea, un cuvânt greu de spus: într-un fel te echipezi pentru alergare, altfel pentru schi. Există, însă, câteva caracteristici esențiale invariabile.

    Cum îți alegi echipamentul sport și outdoor? Cum îți alegi echipamentul sport și outdoor?

    Felul cum îți alegi echipamentul sport și outdoor diferă considerabil de modalitatea în care îți alcătuiești ținutele urbane, indiferent de codul vestimentar. Nu e atât o chestiune de gust sau imagine, cât una de strictă funcționalitate.

    De cum îți alegi echipamentul sport și outdoor depinde nu doar buna performanță. Confortul, reducerea riscurilor de accidentare, evitarea îmbolnăvirii sunt obiective pe care le poți realiza dacă știi ce să cauți atunci când îți alcătuiești ținuta de activitate. Iată ce trebuie să ai în vedere:

    1. Respirabilitatea

    Respirabilitatea este capacitatea pieselor de a ventila mediul intern. Cu alte cuvinte, de a lăsa umezeala să treacă spre exterior, în scopul evacuării.

    Air mesh (țesătură tip plasă respirabilă) Air mesh (țesătură tip plasă respirabilă)

    Unul dintre criteriile de bază: ținuta care nu respiră reține umezeala rezultată din transpirație. Aceasta duce la apariția mirosurilor neplăcute. Mirosul neplăcut este, însă ultima dintre grijile pe care trebuie să le ai, deși, ironic, este unul dintre primele efecte pe care le resimți.

    Excesul de umezeală compromite capacitatea echipamentului de a regla termic. În condiții extreme (de efort, de vreme), un astfel de dezavantaj poate fi fatal. Adaugă pe listă și disconfortul tactil creat de transpirația incorect gestionată.

    Respirabilitatea este funcția elementară a base layer-ului, însă trebuie încurajată de întreaga arhitectură a echipamentului. Asigură-te că piesele compacte (din base layer sau outerwear) au guri de ventilare (de regulă, plasate pe spate, axilar ori lateral genunchi).

    2. Impermeabilitatea / rezistența la umezeală

    Dacă respirabilitatea presupune o anumită doză de permeabilitate – umezeala poate trece de la interior la exterior – impermeabilitatea presupune contrariul. Așadar, umezeala de la exterior nu este lăsată să pătrundă în mediul intern.

    Outerwear impermeabil Outerwear impermeabil

    Cum îți alegi echipamentul sport și outdoor pentru a obține un nivel maxim de confort? Caută ca pe lângă respirabilitate piesele să fie și impermeabile. Deși sunt caracteristici aparent opuse, piesele high-tech, precum cele confecționate din Gore-Tex, sunt deopotrivă impermeabile și respirabile.

    Secretul constă în finețea microporilor din țesătură: aceștia sunt suficient de mici pentru a bloca apa din mediul extern, dar și suficient de mari pentru a lăsa vaporii de transpirație să iasă. Piesele fără caracteristică waterproof/ water resist declanșează aproximativ același lanț de reacții: compromiterea reglării termice, disconfort tactil.

    Piesele waterproof garantează izolarea în condiții extreme de umiditate. Cele water resist au o performanță mai slabă. Impermeabilitatea este funcția principală a shell-ului, fie în varianta soft, fie hard.

    3. Izolarea și reglajul termic

    Dacă ești preocupat de cum îți alegi echipamentul sport și outdoor, trebuie să dai atenție specială funcției de izolare termică. Confortul termic este în principiu asigurat de stratul intermediar (mid layer), însă trebuie consolidat de outerwear: asigurând protecție împotriva umezelii, shell-ul susține și reglajul termic.

    Mid layer din fleece pentru izolare termica și design lightweight Mid layer din fleece pentru izolare termica și design lightweight

    Izolarea termică este crucială în medii cu temperaturi extrem de joase. Hipotermia poate avea consecințe extrem de neplăcute, putând fi fatală. Ești cu adevărat interesat de cum îți alegi echipamentul sport și outdoor dacă te orientezi spre soluțiile high-tech: pe lângă izolarea termică, acestea oferă și design lightweight.

    Tehnologiile avansate nu doar izolează pasiv, ci și controlează termic. ThinSulate sau SmartWool, ori rețelele metalice patentate de Columbia, reacționează la variațiile din mediul extern, cedând sau reținând căldură, în funcție de necesitățile din mediul intern al ținutei.

    4. Rezistența la vânt

    Caracteristica anti-vânt aparține, de regulă, stratului extern. Piesele hard shell sunt mult mai capabile din acest punct de vedere, comparativ cu piesele soft shell.

    Dacă ești atent la cum îți alegi echipamentul sport și outdoor, nu vei ignora importanța caracteristicii anti-vânt. Aceasta este una dintre funcțiile care susțin, din exterior, izolarea termică.

    5. Designul lightweight

    Oricât ar fi de robust echipamentul, acesta nu trebuie să te încarce ca greutate. Ținuta balastieră compromite performanța. Ai nevoie, așadar, de un outfit ușor. Cum îți alegi echipamentul sport și outdoor pentru a asigura toate celelalte funcții, dar fără a-l îngreuna?

    Evită piesele din lână sau din alte fibre grele sau care rețin umezeala. Optează pentru fibre sau materiale ușoare. Piesele dorite ar trebui să fie confecționate din fleece, EVA sau spumă cu memorie, Kevlar, holofibră, etc.

    6. Flexibilitatea

    Base layer mulat și respirabil Base layer mulat și respirabil

    Echipamentul care încorsetează este unul obositor, care îți compromite precizia și agilitatea. Dacă ești preocupat de cum îți alegi echipamentul sport și outdoor și mizezi pe maximă funcționalitate, alege outfiturile care îți oferă libertate de mișcare.

    Flexibilitatea este o funcție de ansamblu, trebuind să fie susținută de fiecare dintre straturile ținutei. E recomandat ca piesele base layer să conțină spandex. Dacă îți permit și condițiile de vreme, alege pentru outerwaer piesele soft shell în locul celor hard shell.

    7. Alte caracteristici

    Felul cum îți alegi echipamentul sport și outdoor nu privește doar funcționalitatea ținutelor, ci și longevitatea lor. Vrei să investești inteligent? Alege soluțiile durabile. Piesele cu tehnologii textile patentate (Cordura, Kevlar) sau cu țesături inteligente (ripstop) au o durată de viață garantat mai mare.

    La ce mai trebuie să fii atent? Te poți orienta spre piesele din materiale procesate sau tratate pentru a bloca acțiunea radiației ultraviolete. Iar pentru durii outdoor, dar sensibili la chestiuni de igienă, piesele cu caracteristici antibacteriene sunt cu adevărat salvatoare (Cocona, OrthoLite, ioni de argint, etc.).

    Cum optimizezi funcționalitatea echipamentului sport și outdoor?

    Dacă te-ai asigurat că outfitul ales întrunește toate exigențele tale, dispune piesele în așa fel încât să obții maximul de efect în materie de funcționalitate. Cum îți alegi echipamentul sport și outdoor este o problemă corelată modalității în care concepi arhitectura ținutei.

    Este recomandat să dispui piesele în straturi. Află mai multe despre arhitectura ideală a echipamentelor outdoor.

  • Cum să te ferești de insecte în aer liber

    Cum să te ferești de insecte în aer liber? O întrebare la care, ca pasionat de drumeții, camping ori picnic, trebuie să afli răspunsul înainte de a te aventura în natură. Iată câteva sugestii pe care le poți pune în aplicare pentru protecție personală, dar și pentru protecția adăpostului.

    Cum să te ferești de insecte în aer liber Cum să te ferești de insecte în aer liber

    Chiar dacă insectele par inofensive – cel puțin comparativ cu marii prădători care te pot vizita dacă nu iei măsuri – eventualitatea unei invazii îți poate strica aventura. Acestea pot compromite rezervele alimentare, îți pot infesta adăpostul, te pot ciupi și afecta starea de sănătate. Află mai jos cum să te ferești de insecte în aer liber.

    Asigură protecția personală

    Iată câteva ponturi a căror valabilitate o poți testa cu următoarea ocazie.

    1. Nu purta parfum

    Cele mai multe parfumuri, dar în special aromele dulci, te transformă într-o țintă sigură pentru insecte. Pornești în aventură? Nu îți încărca în mod inutil bagajul cu parfumuri, sprayuri, săpunuri, creme sau loțiuni care degajă miros dulce, gurmand, floral.

    Și pentru a fi sigur că măsura funcționează, evită să folosești astfel de soluții cosmetice și de igienă cu câteva zile înainte de plecare (te asiguri că pielea evacuează orice urmă de miros). Mai mult, ai grijă ca hainele pe care le pui în bagaj să nu fie spălate cu detergenți și / sau balsamuri ce impregnează fibrele cu parfum.

    Culori care te feresc de insecte Culori care te feresc de insecte

    2. Ai grijă la culoare

    Evitarea parfumurilor nu este singurul răspuns la întrebarea cum să te ferești de insecte în aer liber. Insectele sunt la fel de atrase de stimulul vizual. Viespile și albinele sunt foarte receptive la nuanțele vibrante. Dacă vrei să eviți eventualitatea unei invazii, evită nuanțele vibrante de galben, portocaliu, roșu.

    Negrul, pe de altă parte, atrage țânțarii. Se știe: culorile închise atrag și rețin căldura. Un astfel de echipament te încinge, făcându-te, prin transpirație și respirație, să degaji mai mult dioxid de carbon. Țânțarii și muștele vor fi atrase de haloul de dioxid de carbon emanat în urma proceselor metabolice accelerate de culorile închise.

    Prin urmare, cum să te ferești de insecte în aer liber? Adoptă culori pământii, naturale. Paletele camo, kakiul, maroul sunt cele mai recomandate.

    Află mai multe despre beneficiile unui echipament adecvat colorat.

    3. Poartă haine care acoperă

    Dă la o parte tricourile și, în genere, topurile cu mânecă scurtă. Uită de pantalonii scurți sau de cei 3/4. Alege, în schimb, bluzele și jachetele cu mânecă lungă, precum și pantalonii cu crac lung. Deși nu garantează protecție 100%, reprezintă o barieră fizică ce îngreunează pătrunderea insectelor.

    Mai multă garanție de protecție obții din partea pieselor cu fibre tratate cu soluții repelente. Sunt piesele textile sau sintetice high-tech pe care le poți testa din curiozitate sau la recomandarea celor care le-au încercat deja.

    4. Folosește soluții repelente

    Chimice sau naturale, soluțiile repelente pot fi puse în aplicare fie combinat, fie ca atare.

    Produse de îngrijire corporală Produse de îngrijire corporală

    Doze suplimentare de vitamina B, zinc sau usturoi, se spune, sunt natural respingătoare pentru insecte. Prin metabolizare, acestea sunt secretate prin piele și țin insectele la distanță. Dacă preferi ceva mai puțin controversat, alege cremele sau loțiunile cu extract din levănțică, eucalipt, cuișoare, cedru, scorțișoară, geranium, mentă: acestea sunt natural repelente pentru insecte.

    Iar dacă vrei să eviți aplicarea pe piele a unor astfel de soluții, poartă tablete cu astfel de extracte. Sunt ușor de inserat în accesoriile specifice (banderole, buzunare etc.).

    Dacă soluțiile naturale dau greș, ori nu ai răbdare să le testezi, poți folosi soluțiile chimice. Deși acestea nu îți oferă singurul răspuns la cum să te ferești de insecte în aer liber, sunt eficiente. Ingredientul principal folosit în cele mai multe soluții este așa-numitul DEET (dietil meta toluamida).

    Desigur, aici riscurile sunt de altă natură: în ciuda eficienței, soluțiile pe bază de DEET pot pune probleme de sănătate sau pot cauza disconfort (de la iritații la arsuri și chiar senzația de amorțeală).

    Asigură protecția adăpostului

    Iată ce poți face pentru a evita infestarea adăpostului sau a rezervelor alimentare:

    1. Caută zone strategice pentru adăpost

    E cu totul neinspirat să campezi sau să improvizezi adăpostul la marginea apelor (în special a celor stătătoare). Vegetația bogată este, de asemenea, un mediu în care insectele proliferează. Cum să te ferești de insecte în aer liber în acest caz? Alege zonele uscate, degajate de ierburi sau frunziș bogat.

    Reține că, dacă zona în care te aventurezi este caracterizată de mișcări de aer semnificative, e recomandat să stabilești adăpostul în bătaia vântului (brizei). Vântul va ține insectele departe, deși va crea un minim disconfort pentru tine.

    Rezerve alimentare la distanță de cort Rezerve alimentare la distanță de cort

    2. Sigilează resturile alimentare

    Nimic mai tentant pentru micile zburătoare sau târâtoare decât resturile alimentare. Cum să te ferești de insecte în aer liber dacă nu ai grijă de deșeuri? Sigilează absolut tot ce constituie rezervă sau rest alimentar și, pe cât posibil, îngroapă deșeurile organice.

    Mai mult, stabilește zona de grătar și cortul cu rezerve la oarecare distanță de cortul sau adăpostul în care dormi. Este un minim de organizare care scade pericolul de a fi invadat de insecte.

    3. Folosește dispozitive sonore

    Puțin credibilă pentru unii, însă recomandată de alții, această măsură capătă din ce în ce mai multă popularitate. Este vorba de mici dispozitive de redare care emit semnale sonore ce imită sunetele produse de prădătorii naturali ai diverse specii de insecte. Sunt semnale pe frecvențe înalte, imperceptibile pentru urechea umană.

    Testează și recomandă mai departe!

    Lanternă cu lumină galbenă Lanternă cu lumină galbenă

    4. Folosește lumina galbenă

    Cele mai multe insecte sunt atrase de sursele luminoase. Dacă folosești lanterne, felinare sau alte mijloace cu lumină albastră, îți transformi adăpostul în țintă sigură pentru roiurile nocturne. Cum să te ferești de insecte în aer liber pe durata nopții?

    Înlocuiește sursele cu lumină albastră cu cele cu lumină galbenă. În engleză, yellow bug light, expresia este mult mai sugestivă pentru efectul pe care îl are asupra insectelor: lumina galbenă, fiind radiație de lungime scurtă, este invizibilă pentru insecte. Dar pe tine te ajută să îți continui activitatea chiar și după lăsarea serii.

    Soluții repelente fumigene Soluții repelente fumigene

    5. Folosește soluții repelente

    Ai la îndemână mijloace asemănătoare ca în cazul protecției personale. Uleiurile sau pastilele de ars cu extracte din plante natural respingătoare sunt o soluție mai nou avansată. În mod tradițional, se apelează la fumul scos de focul de tabără. Dacă focul este alimentat bălegar, fumul este cu atât mai eficient.

    În ceea ce privește soluțiile chimice, impactul acestora asupra naturii este discutabil. DEET are efect pesticid, motiv pentru care, dacă ții cu adevărat la mediu mai mult decât la confortul personal, ai putea evita.

  • Kitul outdoor complet: accesoriile trusei de aventură

    Kitul outdoor complet nu este ca orice trusă vestimentară. Cuprinde nu artificii fashion care îți îmbogățesc lookul, ci accesorii funcționale care, la limită, îți pot salva viața. De la mijloacele de orientare la cele de încropire a adăpostului, kitul outdoor complet trebuie să fie bine pus la punct pentru a garanta protecție pe durata aventurii în natură.

    Kitul outdoor complet Kitul outdoor complet

    Începător sau cunoscător, trebuie să faci din kitul outdoor complet o prioritate. Este la fel de important precum asigurarea unui echipament în straturi, bine alcătuit pentru a-ți aduce plus de versatilitate. Iată ce nu trebuie să lipsească din trusa de accesorii cu care pleci în aventură:

    1. Mijloace de orientare și observare

    Hărți, busole, GPS

    Hartă și busolă Hartă și busolă

    Accesoriile tradiționale ale exploratorului din toate timpurile, hărțile și busolele nu trebuie să lipsească din kitul outdoor complet al iubitorilor de aventură din zilele noastre. GPS-ul este mult mai la îndemână, de multe ori mai fiabil, însă dispozitivele de redare se pot descărca sau pot fi afectate dincolo de orice speranță de recuperare.

    Asigură-te că ai toate mijloacele de orientare la îndemână. Kitul outdoor complet e cu atât mai funcțional cu cât cuprinde și accesorii de rezervă.

    Binoclu

    Binoclul nu este doar veteranul trusei celor pasionați de birdwatching. Discret, ușor de integrat în kitul outdoor complet, binoclul îți este la îndemână atunci când vrei să observi teritoriul de la distanță. Un bun instrument de prospectare și orientare atunci când celelalte sunt indisponibile.

    2. Mijloace de protecție solară

    Protecția solară nu e o chestiune care ridică probleme doar atunci când mergi la plajă sau când te expui complet la soare. O simplă drumeție poate avea drept consecință insolația (în cazul în care expunerea îndelungată este însoțită și de deshidratare). Asigur-te că în kitul outdoor complet se regăsesc și mijloace de protecție solară.

    Creme de protecție

    Aplicate pe față, pe antebrațe sau gambe și, în genere, pe orice parte a corpului expusă, cremele de protecție blochează acțiunea nocivă a ultravioletelor. Dezavantajul este că, dacă sunt parfumate, pot atrage insectele.

    Haine și accesorii vestimentare

    Pentru a evita nevoia de a apela la creme de protecție, folosește haine și accesorii care acoperă cât mai mult din suprafața corpului: pantaloni lungi în loc de pantaloni capri sau scurți, hanorace cu mânecă lungă în loc de tricouri, cagule în loc de șepci.

    Te poți orienta și spre soluțiile high-tech: piese vestimentare cu fibre tratate pentru a respinge radiația ultravioletă. Scapi, astfel, de necesitatea de a folosi creme anti-UV și elimini și riscul invadării de către insecte.

    Ochelari de soare

    Ochelari shield semi-rimless Ochelari shield semi-rimless

    Alege nu din considerente de look, ci exclusiv de funcționalitate. Fii atent la tehnologiile lentilei. Pune în kitul outdoor complet ochelari de soare lentile cu filtru solar de reglare a transmitanței luminii, cu filtru UV și cu filtru de polarizare. În funcție de mediul explorat, alege corect și categoria: 4 pentru mediile foarte luminoase (înzăpezite), 3 pentru alte medii.

    Alege culoarea lentilei în funcție de efectul pe care vrei să îl obții în materie de performanță optică (contrast sau fidelitate cromatică).

    Forma lentilei și designul ramei sunt la fel de importante. Pune în kitul outdoor complet ochelarii în stil shield sau wraparound: vei beneficia de o fixare fiabilă pe față, precum și de un câmp vizual mai larg (comparativ cu alte modele disponibile pe piață)

    3. Mijloace de iluminare

    Lămpi și lanterne

    Lanternă cu lumină galbenă Lanternă cu lumină galbenă

    Pentru activități statice (activitate pe lângă cort sau altă formă de adăpost), pune în kitul outdoor complet lămpi sau felinare ce se pot suspenda sau stabiliza pe orice fel de suprafață. Pentru activități ceva mai susținute (mers cu bicicleta, cățărat, etc.), folosește lanterne de cap, ce se pot fixa cu banderole sau sisteme cu scai.

    Asigură-te că ai un stoc generos de baterii în trusă, și că lanternele pe care le folosești sunt cu lumină galbenă. Vei ține, astfel, la distanță, insectele supărătoare, cele mai multe secii fiind atrase de lumina albastră.

    4. Mijloace de aprindere a focului

    Focul este protecție, mijloc de preparare a hranei, semnalizare, căldură. În lipsa unor mijloace care să îndeplinească aceste funcții, aprinde focul! Dar fii sigur că în kitul outdoor complet ai pus și următoarele:

    Chibrituri, amnare, mijloace de igniție

    Cutie de chibrituri Cutie de chibrituri

    La fel ca busola și harta, chibritul și amnarul sunt veteranele trusei de aventură în aer liber. Datorită sensibilității acestora la umezeală, au fost concepute mijloace care să facă față mai bine factorilor externi: brichete waterproof, cutii izolate.

    Iar iasca sau frunzișul au fost înlocuite cu soluții high-tech: gel petroleic sau alcool gelificat. Acestea se aprind mult mai repede și pot menține flacăra mai mult timp, atât cât lemnul (sau resursa pe care o folosești pentru foc) să fie pătruns.

    5. Mijloace de adăpostire

    Dacă nu ai de gând să faci o experiență de supraviețuire exclusiv cu mijloacele naturii, asigură-te că ai la tine mijloacele necesare pentru alcătuirea adăpostului. Alege între corturi și saci bivuac, și nu uita de sacii de dormit, de foile de cort și de saltele!

    Corturi și saci bivuac

    Cort Cort

    Impermeabilitatea, izolarea termică și respirabilitatea sunt considerentele prioritare. Cortul trebuie ales în funcție de caracteristicile de climă ale zonei explorate. Alege corturile din Gore-Tex sau alte materiale high-tech, și fii atent la gurile de aerisire.

    Designul lightweight este la fel de important, precum e importantă și ușurința montării. Pentru lejeritate, pune în kitul complet outdoor un cort pop-up. Se montează cu aceeași rapiditate cu care îl demontezi.

    Dar pentru profesioniștii care caută altceva decât agrement, sacii bivuac (supra-sac de dormit, husă pentru sacul de dormit). Ideali pentru activitățile dinamice (hiking, biking, trekking) în care bagajul nu trebuie să cântărească prea mult, sunt un substitut perfect pentru cort.

    Saci de dormit și foi de cort

    Sac de dormit Sac de dormit

    Dacă sacul bivuac poate fi folosit ca atare, sub cerul liber, sacul de dormit garantează eficiența doar în interiorul unui adăpost (cort, de regulă, sau adăposturi improvizate). Oferă o bună izolare termică, însă nu neapărat izolare împotriva umezelii.

    De aceea, nu uita să pui în kitul outdoor complet și foia de cort. Este vorba de o prelată care împiedică pătrunderea apei. Poate fi pusă între sol și cort, sau deasupra cortului. Dar la fel de bine poate optimiza confortul adăposturilor improvizate.

    Saltele

    Gonflabile sau izolante? Saltele gonflabile nu sunt primele pe lista hikerilor sau a celor pasionați de trekking. Sunt voluminoase și grele. Însă pot fi folosite într-o vacanță la cort, care nu presupune transportul constant al bagajului.

    Însă saltelele izolante (cunoscute ca izopren sau izolir) sunt ușoare și eficiente. Funcția este de a bloca schimbul termic dintre corp și suprafața de odihnă. Fără îndoială, un instrument al confortului în kitul outdoor complet!

    6. Alte accesorii din kitul outdoor complet

    Trusa de prim ajutor

    Trusa de prim ajutor, chiar și în varianta minimalistă, nu poate lipsi din kitul outdoor complet. Ai grijă să pui în bagaj: spirt sau alte soluții antiseptice, calmante, medicamente, pansament, plasturi, ață și ac, foarfece.

    Accesorii pentru alimentare și hidratare

    Sfoară Sfoară

    Aprovizionează-te cu hrană și apă din belșug. Dar pentru o bună transportare și administrare a resurselor, nu uita să pui în bagaj: termosuri, recipiente cu închidere etanș confecționate din plastic sau metale ușoare, saci de gunoi.

    Alte mijloace de protecție și supraviețuire

    Imprevizibilul este la ordinea zilei atunci când te aventurezi în natură. Poți face față mai ușor situațiilor dificile dacă kitul outdoor complet conține și diverse unelte pentru reparații și construcții. Cuțitul, micile lopeți rabatabile, sfoară, cuie, bandă izolatoare: toate acestea îți po fi de ajutor când te aștepți mai puțin.

    În cele din urmă, nu uita de insecte. Ferește-te de ele alegând soluțiile repelente. Nu insecticide! Pastilele anti-țânțari, plasele de asigurat adăpostul și cremele sau soluțiile pulverizabile cu efect repelent ar trebui să fie suficiente.

    Află mai multe despre cum te poți apăra de insecte.

  • Arhitectura echipamentului outdoor: cum îți concepi ținuta de aventură

    Arhitectura echipamentului outdoor e mai mult decât o chestiune de gust. Spre deosebire de ținutele urbane, trebuie să fie concepută în spiritul funcționalității. Pentru a maximiza caracteristicile esențiale ale outfitului de aventură (impermeabilitate, respirabilitate, izolare și reglaj termic, etc.), e nevoie să știi câte ceva despre arhitectura echipamentului outdoor.

    Arhitectura echipamentului outdoor Arhitectura echipamentului outdoor

    Și vorbim de arhitectură întrucât, într-adevăr, o ținută pentru activitate în aer liber trebuie construită. Are nevoie de o fundație, de consolidare și de o fațadă. Așadar, dacă ești pus în situația de a alege între un outfit monolayer (un singur strat) și unul layered (în straturi), alege-l pe acesta din urmă.

    Arhitectura echipamentului outdoor în straturi

     

    1. Baselayer

    Baselayer Baselayer

     

    Fundația este dată de baselayer, stratul de bază. În arhitectura echipamentului outdoor, stratul de bază are rolul de a absorbi umezeala. În mod spontan, ne gândim la piese din bumbac. Crezi că hainele de corp din bumbac sunt, într-adevăr, soluția cea mai bună pentru stratul de bază?

    Într-adevăr, bumbacul absoarbe, însă nu evacuează. Pentru confortul de moment, dar și pentru a evita consecințele neplăcute pe termen lung, e bine să alegi piese din materiale sintetice, eventual amestecuri între fibre naturale și fibre sintetic (cum ar fi polibumbacul). Sau țesături concepute astfel încât să absoarbă în primă fază, și apoi să evacueze.

    Baselayer-ul performant este cel în egală măsură hidrofil (care trage apa) și hidrofob (o respinge). Sigur, nu orice material sintetic este capabil să livreze ceea ce promite. Motiv pentru care e bine să alegi piese de bază de la producători reputați care investesc în tehnologiile textile

     

    2. Mid layer

    Mid layer din fleece Mid layer din fleece

     

    În arhitectura echipamentului outdoor, stratul intermediar are funcția de a izola și/sau regla termic. Alege piesele din fleece sau din alte fibre derivate din baze sintetice pentru a te asigura de întregul avantaj al confortului termic (Thinsulate, SmartWool).

    Lâna naturală izolează foarte bine, însă nu garantează designul lightweight și, în eventualitatea îmbibării cu apă (sau umezeală rezultată din transpirație), nu canalizează spre exterior, așa cum fac fibrele sintetice.

    Prin urmare, mid layer este un strat opțional în arhitectura echipamentului outdoor. Necesar în mediile cu climat ostil, ușor de înlăturat în cele cu temperaturi înalte. De altfel, tocmai acesta este un avantaj al outfitului layered: posibilitatea de a adapta echipamentul la condițiile de mediu.

     

    Outerwear (shell layer)

    Hiker cu hard shell Hiker cu hard shell

    Funcțiile primare are stratului extern sunt hidroizolarea și izolarea împotriva vântului. Este necesar în medii cu precipitații masive sau umiditate crescută a aerului, precum și în cele vânturi puternice.

    În funcție de extremitatea condițiilor, poți alege între soft shell și hard shell. Primul are performanțe sensibil mai mici în ceea ce privește protecția oferită, dar oferă mai mult confort (soft shell-urile sunt mai flexibile și mai puțin zgomotoase). Hard shell-urile sunt mai eficiente, reprezentând soluția necesară pe vreme extremă.

    Un alt detaliu de luat în considerare este prezența așa-numitelor zone de ventilare pe piesele care alcătuiesc stratul extern. Plasate în zone cheie (axilă, lateral genunchi, etc.) aceste zone de ventilare consolidează arhitectura echipamentului outdoor permițând transpirației absorbite de base layer și canalizată de mid layer să fie eficient evacuată.

     

    Avantajele echipamentului în straturi

    Versatilitatea este principalul avantaj al ținutei în straturi. Concepută corect, arhitectura echipamentului outdoor îți dă posibilitatea să te adaptezi din mers, fără întrerupere și fără consum de timp, la cele mai mici variații (de temperatură, de precipitații).

    De exemplu, dacă ai nevoie să păstrezi funcția impermeabilității, dar să înlături piesele ce izolează termic, poți renunța la mid layer, păstrând doar stratul de bază și shell-ul ales. Este un beneficiu de care nu te poți folosi dacă alegi piesele multifuncționale, echipamentele compacte.

    Așadar, inteligent alcătuită, arhitectura echipamentului outdoor îți dă posibilitatea de a fi selectiv, păstrând anumite funcții, dar eliminându-le pe altele.

  • Importanța informării în activitatea outdoor

    A conștientiza importanța informării în activitatea outdoor înseamnă a fi, de la bun început, în avantaj. Cunoașterea este putere – știm asta e câteva secole bune încoace. Iar adevărul acestei spuse este cu atât mai valabil cu cât, în materie de aventuri în aer liber, un simplu amănunt în plus la bagajul de cunoștințe ne poate salva din situații periculoase.

    Importanța informării în activitatea outdoor Importanța informării în activitatea outdoor

    Crezi că poți să te distrezi fără să te informezi? Importanța informării în activitatea outdoor transpare atât în necesitatea de a ne documenta, cât și în necesitatea de a transmite informația către alții (de a comunica).

    1. Documentează-te pentru a rămâne în control

    Nu subestima importanța informării în activitatea outdoor! Documentarea este necesară din toate punctele de vedere: cunoaște-ți echipamentul și accesoriile, cunoaște tehnicile de care trebuie să te folosești pentru a performa la nivelul dorit, cunoaște mediul în care te miști.

    Echipament outdoor Echipament outdoor

    Echipamentul și kitul de accesorii sunt prima redută împotriva pericolelor. Ai nevoie de un echipament în straturi? E necesar să porți cu tine un hard shell, sau poți face un compromis și să rămâi la mai lejerul soft shell? Ai nevoie de ghete mai degrabă respirabile, sau care izolează termic? Conține kitul tău toate accesoriile necesare orientării? Sau alcătuirii unui adăpost?

    Sunt întrebări pe care trebuie să ți le pui dacă ești conștient de importanța informării în activitatea outdoor.

    Află mai multe despre cum să îți pui la punct un kit outdoor complet! Află și despre cum să îți construiești echipamentul cât mai eficient!

    Mai mult, îți cunoști destinația? Fii la curent cu prognoza meteo și cu caracteristicile climatice generale. Aprofundează și vezi harta hidrologică a zonei, documentează-te în legătură cu relieful. Ai aflat despre fauna și flora habitatului în care vei pătrunde? De răspunsurile la toate aceste întrebări depinde nu doar controlul tău și al companiei. Uneori, depinde chiar supraviețuirea.

    2. Planul B salvator: păstrează tot timpul comunicarea

    Păstrează contactele Păstrează contactele

    Dacă noțiunea ta de aventură outdoor include izolarea totală față de lume, e bine să rămâi precaut și să păstrezi posibilitatea comunicării cu ceilalți. Păstrează la tine un dispozitiv de comunicare. Și interesează-te de infrastructura de transport și telecomunicații învecinată zonei pe care vrei să o explorezi.

    Nu poți ști când situația se întoarce împotriva ta, iar accesul la zonele populate poate fi salvator. Un minimum de protecție îți asiguri dacă, înainte de a pleca, anunți pe cineva de planul tău și de o eventuală dată de întoarcere.

    Este o plasă de siguranță pe care e bine să ți-o pregătești: în cazul situațiilor periculoase (imobilizare, imposibilitatea de a comunica, etc.), acel cineva care știe de intențiile tale poate da de știre autorităților despre lipsa ta.

  • Impactul asupra mediului și activitatea outdoor

    Impactul asupra mediului rezultat în urma activității outdoor poate atinge proporții covârșitoare. Natura are nevoie de protecție la fel de mult ca tine. În calitate de explorator, încearcă să reduci la minim amprenta pe care o lași asupra mediului explorat. Ce poți face pentru a diminua impactul asupra mediului?

     

    Impactul asupra mediului și activitatea outdoor Impactul asupra mediului și activitatea outdoor

    Iată câteva ponturi care te vor ajuta să protejezi și natura, dar și pe tine însuți atunci când mergi în drumeție sau cu cortul. Regula de bază este de a nu lăsa nimic în mediu, și de a nu lua nimic cu tine înapoi.

    Nu lăsa nimic în mediu

    1. Ce faci cu resturile alimentare?

    Alimentele pe care le iei cu tine sunt ușor biodegradabile. Ai putea crede că abandonând resturile sau hrana în exces nu provoci nici un dezechilibru. Însă impactul asupra mediului se poate face și cu pași mărunți. Până ce resturile alimentare vor fi re-absorbite în circuitul naturii, au suficient timp pentru a atrage animalele.

    Pe termen lung, o astfel de conduită poate slăbi mecanismele de supraviețuire ale animalelor sălbatice. Acestea se pot obișnui cu „inputul” alimentar datorat ție sau colegilor tăi de aventură. Vor căuta întotdeauna soluția mai facilă, devenind, in cele din urmă, dependente de aportul uman. Impactul asupra mediului are loc lent, dar sigur, prin repetarea unei astfel de acțiuni.

    Prin urmare, evită să abandonezi resturile sau excesul de hrană.

    Loc special amenajat pentru deșeuri alimentare Loc special amenajat pentru deșeuri alimentare

    2. Ce faci cu deșeurile organice?

    De bun simț și din respect pentru natură precum și pentru colegii care îți vor călca pe urmă, e indicat să îngropi deșeurile organice. Este, de altfel, o măsură de protecție și pentru tine însuți. Deșeurile organice, deși respingătoare pentru om, pot atrage atenția animalelor. Nu vrei ca vreunul să îți ia urma pentru a plăti un preț prea scump pentru o simplă neglijență.

    3. Ce faci cu gunoaiele?

    Plasticul, metalul, sticla, materialele textile: sunt materialele din care sunt confecționate cele mai multe dintre piesele de echipament și accesoriile din kitul tău outdoor. Sunt greu biodegradabile, iar impactul asupra mediului atunci când sunt aruncate cu neglijență sau intenționat este unul considerabil.

    Perturbă nu dar estetica naturii, ci poluează de-a binelea, dezechilibrând procesele naturale. Gunoaiele trebuie adunate și mereu transportate și depuse în locurile special amenajate pentru colectare.

    4. Alte ponturi pentru a reduce impactul asupra mediului

    Este total contraindicat să abandonezi în mediul explorat specii vegetale sau animale care nu aparțin natural acelui cadru. E puțin probabil ca impactul asupra mediului al unui singur specimen să fie considerabil. Însă nu poți prevedea prolificitatea speciei. De ce să riști dezechilibrul biocenotic cu un experiment sau cu o neglijență care nu se justifică?

    Nu lua nimic din mediu

    1. Speciile animale

    Cadrul pe care îl explorezi poate fi habitatul unor specii animale pe care le dispariție. Exterminarea sau înstrăinarea unui singur specimen poate duce la agravarea dezechilibrului. Încearcă să minimizezi impactul asupra mediului necolectând și neomorând cu bună intenție speciile animale.

    La prins de fluturi La prins de fluturi

    Vânătoarea este un caz aparte: ca agrement sportiv, și în ciuda controverselor, se realizează în condiții reglementate legal. Ceea ce înseamnă că oferă – sau ar trebui – garanția că echilibrul general nu este afectat.

    Sigur, în caz de atac, când este pusă în pericol viața ta și a colegilor de aventură, „legitima apărare” primează. Dar astfel de situații sunt rare.

    2. Speciile vegetale

    Tentația de a culege mostre vegetale există. Cu atât mai mult cu cât colectarea de plante nu implică, aparent, atât de multe riscuri precum extragerea din habitat a unui animal. Dar, la fel, anumite specii pot fi pe cale de dispariție fără ca tu să fii conștient. Gestul tău poate agrava situația unei întregi specii.

    Cum folosești resursele naturii Cum folosești resursele naturii

    În cazul expedițiilor animate de interes științific, colectarea de mostre vegetale este un obiectiv bine gândit. Dar dacă nu e cazul tău, colectarea de pur agrement este contraindicată.

    Reține că la mijloc nu este doar impactul asupra mediului. Poate fi vorba și de protecția personală. Diverse specii – arbori, ciuperci, etc. – secretă seve sau spori cu efect toxic asupra organismului. Neatingându-te de ele te asiguri că nu îți periclitezi starea de bine și sănătatea.

    3. Alte ponturi de protecție și reducere a impactului

    A colecta specimene vegetale sau animale presupune un impact direct asupra naturii, precum și riscuri în ceea ce privește protecția personală. Tentația de a colecta mostre de sol sau apă vine, și ea, cu pericolele inerente.

    Impactul asupra mediului este minim. Cel mai probabil, nul. Însă riscuri în ceea ce privește siguranța și protecția personală există. Apa poate fi infestată cu paraziți, solul poate fi poluat, iradiat. Sau pot conține orice varietate de substanțe ori microorganisme al căror efect asupra ta – sau a celor apropiați – nu îl poți anticipa dacă nu ești cunoscător.

    Așadar, protejează natura! Reducând impactul asupra mediului eviți să periclitezi protecția personală. Lasă mediul intact, așa cum l-ai găsit la venire, pentru a-l redescoperi în aceeași plinătate și cu altă ocazie. Și pentru a da și altora șansa de a-l vedea în aceleași condiții. Ia cu tine înapoi doar amintirea și fotografiile!

  • Resursele naturii: riscuri și avantaje outdoor

    Resursele naturii pot deveni aliatul tău atunci când kitul și echipamentul te lasă la greu. Natura este generoasă, dar trebuie să știi să tragi linia între folosirea inteligentă a cea ce îți poate oferi și abuz. Îți oferă hrană, adăpost. Resursele naturii te pot ajuta să te orientezi sau să comunici. De ele poate depinde propria ta supraviețuire.

    Cum folosești resursele naturii Cum folosești resursele naturii

    Iată cum poți folosi resursele naturii în aventura outdoor în folosul tău, fiind conștient totodată de riscurile pe care le presupune acest recurs la natură.

    Resurse pentru hrană: cum te ferești de riscuri

    Se poate întâmpla ca rezervele de hrană să nu ajungă. Fie ai calculat eronat, fie, de exemplu, ai fost nevoit să creezi o diversiune pentru a scăpa cu viață dintr-un atac neașteptat. Numai și numai în acest caz trebuie să apelezi la resursele naturii pentru a te hrăni.

    În condiții obișnuite, organismul uman poate rezista fără hrană chiar și săptămâni. Dar activitatea în care ești prins este mult mai solicitantă. Alimentarea este necesară pentru a continua în ritmul pe care ți l-ai propus.

    Să te hrănești în natură nu e o întreprindere lipsită de riscuri. Ca regulă generală, reține: consumul de plante este mult mai periculos decât cel de animale. Riscul de a da peste specii otrăvitoare este considerabil. Resursele naturii nu te pot servi dacă nu le cunoști. Te poți limita speciile vegetale cu care ești familiarizat, dar nici aceasta nu este o garanție.

    Pe de altă parte, cât de priceput ești ca vânător? Ai la tine instrumentele necesare pentru a încropi o capcană, pentru jupui, pentru a eviscera? Știi cum să folosești toate acestea? Poți face un foc pentru a găti prada? Resursele naturii sunt îndestulătoare, însă trebuie să faci eforturi pentru a profita de ele.

    Hidratarea

    Dacă fără hrană poți rezista o perioadă îndelungată, fără apă nu poți ajunge foarte departe. 6 zile de deshidratare sunt suficiente pentru a te aduce într-o stare de incapacitate severă. Dacă rezerva de apă este consumată sau pierdută, mare atenție cum folosești resursele naturii.

    Colectarea apei de pe frunze Colectarea apei de pe frunze

    E bine să cunoști harta hidrologică a zonei în care te aventurezi. De regulă, apele de izvor sau, în genere, apele curgătoare, sunt mai sigure decât lacurile sau alte ape stătătoare. Dar riscul existenței bacteriilor sau virusurilor nu este nul. Folosește, pentru orice eventualitate, pastile purificatoare. Iodul sau clorul conținut va elimina microorganismele.

    Alternativ, fierbe apa. Dacă ai posibilitatea de a colecta apa de ploaie, trebuie să îți pui problema filtrării. Poți improviza varii mijloace din accesoriile pe care le ai la tine sau folosind resursele naturii (frunze, argila, etc.).

    Apele contaminate chimic sunt, din păcate, inutilizabile. Afectate de deversările de pesticide sau deșeuri rezultate în urma exploatărilor miniere, astfel de surse trebuie să fie îndelung epurate.

    Adăpost: cum îl construiești cu resursele naturii

    În lipsa cortului și a bivuacului trebuie să te îngrijești de adăpost și să îl alcătuiești de la zero. Resursele naturii îți vin în ajutor.

    Adăpost improvizat Adăpost improvizat

    Gândește-te la structura de rezistență: nu vrei ca adăpostul să fie doborât de prima pală de vânt. Crengile groase, tulpinile te pot ajuta să încropești un adăpost robust. Izolarea termică și izolarea împotriva umidității sunt de maximă importanță. Ce poți face pentru a te asigura? Stânge tot cea ce ai la îndemână: paie, ierburi, frunze. Zăpada însăși este un bun izolator.

    Ca să fii mereu în avantaj, construiește strategic. Locul unde amenajezi adăpostul este crucial pentru protecție. Observă totul și nu te lăsa observat: aceasta este regula de bază. Resursele naturii te pot ajuta și din acest punct de vedere. Reține că peșterile sunt adăposturi naturale pe care le poți folosi în propriul tău avantaj.

    Evită cu orice preț zonele depresionare în sau în cele în care suspectezi posibile acumulări de apă. În primul rând, pierzi avantajul vizibilității. În al doilea rând, în zonele cu precipitații abundente, te expui riscului inundației.

    Natura te ajută în semnalizare

    Foc de tabără cu vatră improvizată Foc de tabără cu vatră improvizată

    Focul nu este doar mijloc de preparare a hranei. Dacă te afli în situația nefericită în care bateriile sunt descărcate, semnalele sunt bruiate sau dispozitivele de comunicare sunt compromise, fă focul. Vei ține la distanță marii și micii atacatori, și vei da de știre în împrejurimi că te afli la ananghie.

    Dacă ai fost cu totul inspirat să pui în kitul outdoor amnar și creme ori chibrit, apelează și la resursele naturii. Caută iască sau ierburi ori frunze uscate. Întreține flacăra cu crengi uscate. Dar nu uita să fii responsabil. Focul trebuie supravegheat pentru a nu declanșa un incendiu care te va duce într-o situație mult mai dificilă decât cea în care te aflai inițial.

  • Zgomot în aer liber: cum îl folosești pentru protecție

    Zgomot în aer liber? Poluarea fonică este la ordinea zilei în cadrul urban cotidian. Natura are propriile sale sunete, și rămâne departe de ritmurile și decibelii orașului. Activitatea outdoor vine cu doza sa de zgomot: în aer liber e bine să păstrezi „eticheta” cadrului pe care îl explorezi. A fi discret este o premisă a protecției. Dacă nu poți reduce nivelul de zgomot, în aer liber e recomandat să rămâi în gardă.

    Zgomot în aer liber? Zgomot în aer liber?

    Nici o urmă de zgomot în aer liber: discreția este de aur

    Grup de birdwatcheri Grup de birdwatcheri

    Regula de bază: nu fă zgomot în aer liber! Unele activități precum birdwatching-ul sau fotografierea vieții sălbatice presupun discreție sonoră completă. Nu vrei să îți sperii obiectul observației înainte de a avea șansa de a-l trage în poză!

    Dacă frecventezi campingurile sau rezervațiile naturale cu locuri amenajate pentru vizitatori, știi deja cât de iritantă poate fi poluarea fonică produsă de vecinii mai puțin avizați. Din respect pentru ei, precum și pentru natură, nu răspunde cu aceeași monedă.

    Sunt cazuri în care muțenia totală îți poate salva viața. Unei vizite a ursului înfometat sau a unei ursoaice protectoare cu puii nu trebuie să îi răspunzi cu zgomot, în aer liber supraviețuirea în situații limită depinzând de capacitatea ta de a nu scoate nici un sunet.

    Când trebuie să faci zgomot

    A nu face zgomot în aer liber nu este, însă, o regulă universală. Cele mai multe animale îți simt prezența încă înainte de a păși în habitatul lor. Mirosul te trădează, mișcarea îți este simțită. Pentru a evita întâlnirile nedorite, e bine, în acest caz, să îți faci prezența anunțată. Să faci cât mai mult zgomot pentru a da de știre că vii în vizită este măsura pe care vrei să o aplici.

    Zgomot în aer liber Zgomot în aer liber

    De ce? Mirosul funcționează diferit de stimulul sonor. Aromele parfumurilor, mirosurile rezervelor sau resturilor alimentare, și chiar și izul deșeurilor organice trezesc curiozitatea animalelor și incită la explorare. Dacă lansezi doar acest stimul în mediu, vei fi aproape sigur vizitat de micii sau marii curioși ai cadrului pe care îl explorezi.

    Află mai multe despre cum să gestionezi mirosul în aer liber pentru protecție.

    Redu riscurile însoțind mesajul olfactiv cu zgomot: în aer liber, în natură, zgomotul puternic este un stimul care ține la distanță. Îi anunți pe „locatari” că ești acolo și că știi care sunt regulile casei. Ele vor evita să interacționeze cu tine. Atacurile sau vizitele neașteptate nu se vor produce decât în cazuri extreme (animalele sunt înfometate sau se simt amenințate).

Produse de la 1 la 10 din 13 total

Pagina:
  1. 1
  2. 2
Viziteaza magazinul Shopila.ro pe ShopMania
Post your comment

Shopila.ro